ASEZAREA GEOGRAFICǍ
Comuna Racoviţa, este aşezată la poalele Vârfului Suru (2281m), pe zona de contact dintre dealurile submontane ale Munţilor Făgăraş şi terasa joasă, aluvionară, de pe malul stâng al Oltului, la o altitudine de 385 metri.
Localitatea se mărgineşte spre nord şi nord-est cu hotarul oraşului Avrig, hotar care se întinde de la confluenţa Văii Mârşa cu Oltul şi până în Vârful Sorliţei, hotar trasat după anul 1200 şi marcat ca atare cu semne de hotar numite ‘morminţi’.
De aici, din punctul numit „La tri metri” , începe hotarul cu satul Sebeşu de Sus, care coboară spre sud-vest peste „fruntea Moaşii” , „Plăieţ” , „Şanţu Săghişului” , continuat cu „Pârâul Hotărăl” până la vărsarea acestuia în râul Olt.
Spre vest, graniţa cu oraşul Tălmaciu o formează piscul „Cioru” (541m), continuată fiind de trupul de hotar numit „Brătianu” iar spre satul Bradu, delimitarea o face râul Olt.
Suprafaţa aşezării este de cca. 34.5 km² şi coordonatele geografice sunt: 45° 40′ şi 45” latitudine nordică, corespunzătoare oraşului Focşani, şi 24° 20′ si 38” longitudine estică, corespunzătoare oraşului Rîmnicu Vîlcea.
Distanţa către localităţile apropiate:
– până în colonia Mârşa – 3 km, până în orașul Avrig – 6 km, până la Sebeşu de Sus – 3 km, până în orașul Tălmaciu – 7 km, până în mun. Sibiu prin Tălmaciu – 27 km. Prin apropierea localităţii trece calea ferată Sibiu – Făgăraş – Braşov.

Istoric localitate și școală
Prima atestare documentară a satului – 22 mai 1443 – se regăseşte în actul de danie prin care voievodul Ioan de Hunedoara a donat lui Simion Magnus, castelanul Tălmaciului precum şi urmaşilor săi, jumătate din prediul (cătunul) Reken – Racoviţa de astăzi – ceea ce îndreptăţeşte să considerăm că până la această dată localitatea constituia proprietatea coroanei maghiare. Anul 1443 a coincis cu perioada apariţiilor primelor incursiuni turceşti în Transilvania, cu urmări din cele mai grele pentru locuitorii aşezărilor din apropierea pasului Turnu Roşu.
Se impune precizarea că până în anul 1766, Racoviţa a aparţinut de două unităţi administrativ-politice complet diferite, „graniţa” dintre ele formând-o valea care trece prin mijlocul ei. Două treimi ale aşezării, cu hotarul aferent, stătea sub jurisdicţia Scaunului Sibiului, motiv pentru care se numea „partea scăunală” . Partea dinspre Avrig, respectiv cealaltă treime, se afla sub stăpânirea a numeroşi domni de pământ şi se numea „partea iobăgită” .
O comunicare primită de Cornel Lupea de la “Kriegsarchiv” din Viena, dă ca dată probabilă a înființării școlii triviale din Racovița, anul 1774: “an în care s-au înființat mai multe școli germane în districtul militar transilvănean”. Acest an, după Cornel Lupea, pare a fi mai apropiat de adevăr, cunoscându-se faptul că în 1773 cu prilejul primei vizite în Transilvania, viitorul împărat Iosif al II-lea, a dat ordin să se înființeze școli în toate comunele militarizate, aparținătoare regimentului orlățean, în care acestea încă nu existau.
Şcoala centrală grănicerească (1871-1921)
Cu data de 30 iulie 1871 şcoala confesionala din sat a devenit „grănicerească, cu toate câte au decurs din aceasta nouă situaţie. Stând de acum sub jurisdiţia „Comitetului administratoriu al Fondului şcolastic al desfiinţatului regiment”, condus cu mână forte de baronul David Urs de Margineni, şcoala din Racovita a cunoscut în această perioadă de timp o dezvoltare continuă. Treptat, treptat, ea a fost încadrată cu învăţatori calificaţi, cu si rechizite şcolare adecvate, cu o grădină de „pomărit” şi de legumărit” în care elevii se „deprindeau” în „cele economice”.
După ce a traversat si neagra perioadă a faimoasei „Zone culturale” instaurată de către autoritaţile maghiare in 1917 în regiunile de graniţă cu Romania, şcoala din Racoviţa a cunoscut si ea bucurii pe care a adus-o pentru întreg neamul românesc Unirea cea Mare 1 Decembrie 1918, unire pentru care au luptat si dascălii ei, Valeriu Florianu si Mihai Ogreanu.
Viaţa şcolară începând cu anul 1921 si până în zilele noastre
Odată cu anul şcolar 1958-1959 s-a trecut la obligativitatea învăţământului de şapte ani iar tot de acum în planul de învăţământ al claselor V-VIII s-au introdus disciplinele „cunoştinţe agricole” fi „lucrări practice”, respectiv „practica agricolă”.
„ Şcoala generală” din sat îşi desfăşoară activitatea în 12 săli de clasă, ultimele opt dintre acestea, inclusiv cele care adăpostesc laboratoare, cabinete tematice etc., fiind construite, treptat, după anul 1961, prin adăugiri la construcţia iniţială a şcolii, prin supraetajarea acesteia precum si prin reamenajarea fostului Cămin cultural. Aici învăţau un număr de 262 elevi instruiţi de către un corp didactic format din 4 învăţători şi 13 profesori.